Über einen Votivaltar für Bonus Puer aus Napoca
Autor: Carmen Ciongradi
Cuvinte cheie: altar votiv, Napoca, cult, Bonus Puer, dedicant
Schlussworte: Votivaltar, Napoca, Kult, Bonus Puer, dedikant
In dem Aufsatz handelt es sich um eine neue Lesung der Inschrift eines Votivaltars aus Napoca. Nach der Wiederprüfung des Steins im Lapidarium des Nationalmuseums für die Geschichte Siebenbürgens in Cluj stellte es sich heraus, dass die Lesung inkomplett und teilweise falsch war. So ist der Name des Dedikanten nicht Arimo, wie er veröffentlicht wurde, sondern Art<a>mo oder Art<e>mo. Ebenfalls endet die Schlussformel auf v(otum) l(ibens) s(olvit), nicht nur auf v(otum) l(ibens). Der Altar wurde für den Gott Azizos, hier Bonus Puer genannt, geweiht.
Articolul tratează o nouă lectură a inscripţiei de pe un altar votiv din Napoca. Altarul a fost publicat de către predecesorii autori cu aceeaşi lectură a inscripţiei şi aceleaşi date. După o reexaminare atentă a altarului aflat în lapidarul Muzeului Naţional de Istorie a Transilvanei din Cluj a reieşit faptul că lectura inscripţiei era incompletă iar numele dedicantului era citit greşit. Primii autori au citit numele dedicantului Arimo. Între R şi M nu se află însă un I ci un T; astfel numele este Art<a>mo sau Art<e>mo. De asemenea formula de încheiere este v(otum) l(ibens) s(olvit) nu doar v(otum) l(ibens) cum a fost citită până acum, deşi partea inferioară a lui S se vede clar pe piatră. Altarul a fost dedicat zeului Azizos, numit aici Bonus Puer. Cultul acestui zeu este considerat ca fiind adus de către soldaţii legionari din Apulum şi Potaissa, ale căror vexillaţii au participat la războaiele parthice din sec. 3 d. Chr. Atestarea unui templu al acestui zeu la Potaissa, ridicat între 256-258 de către un praefectus legionis poate fi pusă în legătură probabil şi cu epidemia de ciumă ce bântuia imperiul în timpul lui Valerianus şi Gallienus, pe care soldaţii vexilaţiilor legiunilor dacice au adus-o cu ei din expediţiile parthice. Azizus este cunoscut şi ca zeu ocrotitor împotriva ciumei. De la Apulum provine cea mai timpurie dedicaţie pentru acest zeu, din timpul lui Marcus Aurelius, aici fiind descoperite până acum cel mai mare număr de dedicaţii, nouă, doar una dintre ele făcută de către un soldat. Acest fapt poate indica un mai mare rol al civililor în răspândirea cultului mai ales la Apulum, fapt susţinut şi de către numeroasele atestări de colonişti şi comercianţi din Asia Mică şi Orient care pătrund în Dacia după războiele marcomannice şi mai ales în timpul Severilor.